Despre comunism şi alţi demoni

Urmează o povestire puţin atipică. Nu avem narator creditabil, din moment ce persoana care mi-a povestit este necunoscută vouă. Nu bag mâna în foc de veridicitatea detaliilor, cert este că personajul a trăit undeva în Râmnicu-Vâlcea şi încerc să aflu mai multe despre el. Promit. Nu voi începe ca Ion Creangă, dar o să vă pun puţin în temă.
O cunoştinţă, genul de persoană care întotdeauna adună ochi miraţi în jurul său, mi-a povestit o amintire din tinereţea sa, când, instalator fiind de meserie, a mers să repare conducta de gaz din casa unui cizmar. Unul din mulţii cizmari ai României. Şi preşedintele fusese unul, în vremea când scena asta se petrecea, cândva prin anii 70. În timp ce conductele de gaz sufereau reparaţii, cizmarul se răzbuna pe o pâine veche, răbufnind şi comprimând toate frustrările regimului în înjurături adresate alimentului. De urări şi blesteme nu a scăpat nici Nicolae Ceauşescu, în spatele căruia era pus tot necazul de a avea o pâine uscată. Au urmat bătăi nervoase cu pâinea în masă, înjurături, jigniri, orice numai cultul personalităţii nu era. Instalatorul îl sfătuia să fie mai discret, pentru că ferestrele deschise şi faptul că stătea la parter ar fi putut constitui pericol. După aproape o oră, cineva bătea la uşă. Era un aşa-zis securist, care îl invita pe cizmarul guraliv la Miliţie. Grimasa cizmarului arăta un "iarăşi voi!". A transmis scurt că se va întoarce repede. Aşa s-a şi întâmplat. La "Miliţie" se repetase ceea ce îl scăpase de probleme de mai multe ori. Cizmarul acesta era nimeni altul decât cel în atelierul căruia "Cizmarul-şef" al ţării îşi făcuse ucenicia. Exista şi o poză cu ei amandoi, nelipsită în portofelul lui, care îi servea drept paşaport de ieşire din orice secţie în care Securitatea îl ducea de atâtea ori pentru manifestările sale nervoase împotriva regimului.
Mie mi-a plăcut să ascult povestea aceasta. Îmi place să o spun şi mai departe. Cândva, cizmarul ăsta a existat. Probabil există mii de astfel de poveşti, ca şi cele din "Amintiri din epoca de aur", am putea să le strângem aici. Ce spuneţi?

Când îţi pierzi capul odată cu portofelul

Povestea numărul doi vine de la Ioana, căreia i se întâmplă în Danemarca lucruri care în România ar avea altă finalitate. ( Ştiu, tot Danemarca, e o coincidenţă!)
Îmi povestea acum câteva zile cum îşi îndesase, ca o domnişoară precaută, toate lucrurile în buzunare înainte să plece să se plimbe : portofel, chei, telefoane etc. După ceva timp de mers, observă că îi lipseşte portofelul, adică bani, carduri, acte de identitate. Într-o ţară străină oricine se sperie şi mai tare. E sentimentul acela, de "ce mă fac eu acum?" După câteva căutări, se întoarce acasă, unde află că o bătrânică simpatică îi găsise lucrurile şi i le adusese la adresa din acte. Frumos, nu? Voi de câte ori aţi pierdut ceva şi v-a fost înapoiat totul întreg? Mie niciodată. Toţi visează să găseasca un portofel cu banii destinaţi unei excursii într-un ţinut exotic, dar nimeni nu include în vis şi disperarea celui care i-a pierdut.
De menţionat ca după happy-end-ul acesta Ioana a mai pierdut o dată portofelul. După o zi doar. Şi aşa mi-am amintit cum, după ce o condusesem la aeroport în vară, după ce aterizase în Copenhaga, a trebuit să se urce în trenul către Arhus.Vorbeam la telefon, discutam despre copiii de lângă ea, care aveau dezbateri neobişnuite când îmi spune brusc speriată: "Anca, am greşit trenul! Ăsta duce către Malmo, în Suedia." A ajuns, până la urmă, cu bine şi la destinaţie.
Ioana, îmi pare rău că te dau ca exemplu negativ, însă cineva trebuie să înveţe că portofelul se poartă legat de gât şi că nu trebuie să schimbi destinaţiile aşa uşor, fie ea Suedia atrăgătoare. :)

Prima poveste...

Deşi am prins frânturi de la mai multe persoane, prima povestire concretă a venit direct pe blog. Comentariul lui Ionuţ Rusu, căruia îi mulţumesc, cuprinde şi o povestioară foarte interesantă. Îl voi cita direct:
Era ianuarie in clasa a 12a, adica acum 2 anishori. Pe 11 ianuarie era majoratul unei tipe din Arad, asa ca cu 3 zile mai inainte de maretul eveniment m-am "prezentat" la Timisoara pentru a ma intalni cu niste prieteni ca sa mergem apoi la Arad.
Eram in taxi si, la un moment dat, tot vorbind de facultati (tema foarte en vogue in clasa a 12a iti dai seama...), o prietena din Timisoara (Larisa) imi spune: "Auzi mah? Nu vrei tu sa mergem in Danemarca la studii?" In acel moment am ramas perplex. Nu stiam cum de a scos asa o oferta :))Ulterior mi a explicat ca in urma cu cateva zile au venit la ea la scoala niste tipe de la un proiect(Hakes) care facilita inscrierea studentilor est-europeni la facultatile din Danemarca. Ideea cea mai importanta era ca studiile sunt gratuite la toate nivelurile in Danemarca la absolut orice nivel.
M-a entuziasmat foarte tare propunerea, le-am propus si alor mei si la o saptamana de la intoarcerea in Valcica natala, eram deja pe site-uri sa caut informatii. Ai mei erau foarte entuziasmati (poate mai entuziasmati ca mine...). Tot cautand informatii si tot sunand la Hakes m-am imprietenit si cu coordonatoarea :)))cu care inca ma mai sun din cand in cand.
Desi ideea initiala era sa PLECAM in Danemarca, Larisa a renuntat pentru ca a ajuns ulterior la concluzia ca nu ar rezista psihic departe de tara si de ai ei.
Alex (prietenul cu care sunt aici de un an si jumatate) aplicase in paralel cu mine in Anglia, insa dupa bunul obicei a aplicat in ultima noapte, a avut probleme cu cardul si cam aia a fost aplicatia lui :)))- soarte ar zice unii. Pentru ca avea aplicatia deja facuta, a trimis-o totusi la Hakes ( evident in ultima clipa :P), iar aici a fost acceptat.
Si iata-ne, draga mea,de peste un an si jumatate studiind, traind in Danemarca si bucurandu-ne de experienta nordinca, un adevarat exemplu de societate si comportament. Tare, nu-i asa?"

Bine ai venit la discuţii!

Consideră blogul acesta transpunerea unei întâlniri în care toată lumea povesteşte câte ceva. Cum unul îşi aminteşte de o situaţie amuzantă de la mare, din 1879, cum altul povesteşte despre o persoan care i-a schimbat viaţa, cum un al treilea, al patrulea sau al zecelea POVESTEŞTE.
Vă invit să îmi spuneţi câte ceva interesant, postările nu vor fi nici interviuri, nici reportaje, va exista o specie diferită de postare.
Fiecare povestire, aşadar fiecare om va fi votat, la sfârşit va exista şi un câştigător! :)
Can't wait to hear you speak!
Pentru câteva detalii în plus, www.ancatenea.blogspot.com